fbpx
rinoreea.jpg
29/sept./2020

Rinoreea sau secreția nazală abundentă este o stare patologică întâlnită frecvent la copilul mic, si reprezintă scurgerea unor secreții fluide de la nivelul nasului.

Cauze ale rinoreei

  • Inflamațiile mucoasei nazale (infectii virale sau bacteriene)
  • Alergiile nazale (rinita alergică)
  • Inflamațiile sinusurilor nazale (sinuzita acută și cronică)
  • Vegetatiile adenoide (polipii)
  • Rinita vasomotorie (expunerea la fum, mirosuri, anumite alimente sau schimbarea de temperatura sau umiditate)
  • Rinita medicamentoasa (in urma utilizarii pe termen lung a decongestionantelor nazale)
  • Traumatismele nazale
  • Corpii străini intranazali
  • Deviatia de sept
  • Tumorile nazale (benigne sau maligne).

 

Tipuri de rinoree

– Secretii nazale seroase (de consistenta apoasa) – hidroree- sugereaza o rinita inflamatorie acuta sau rinita alergica
– Secretiile nazale mucoase – sugereaza o rinita inflamatorie sau alergica cronicizata sau chiar o sinuzita cronica
– Secretii nazale muco-purulente – indica prezenta unei rinite acute supurative, a sinuzitei supurative sau a unei rinite cronice
– Secretii nazale sangvinolenta – secundara unor traumatisme nazale, prezenta unor corpi straini intranazali sau chiar a unor formatiuni tumorale intranazale benigne sau maligne
– Secretii nazale cerebrospinala – rinolicvoreea- prezenta lichidului cefalorahidian la nivelul secretiilor nazale, este unilaterala, si apare in urma traumatismelor cerebrale sau nazale care s au soldat cu fractura osului etmoidal.
– Secretia nazala crustoasa – indica prezenta unei rinite atrofice sau ozenei

Examenul clinic al pacientului cu rinoree
In vederea stabilirii unui diagostic si a unui tratament corect, in cazul secretiilor nazale este important de urmarit:

aspectul, consistența și culoarea,
locul în care se declanșează rinoreea (de ex. in parc poate sugera o rinita alergica la polen, in interiorul case poate sugera o rinita alergica la praful de casa),
momentul în care apare rinoreea (rinita alergica este sezoniera, predominant toamna si primavara, in cazul rinitelor aparute iarna, cauza este de cele mai multe ori inflamatorie)
– apariția altor manifestări clinice asociate rinoreei ( prurit nazal sau durere sinusală, cefalee, febră, tuse, hemoragie nazală sau poate chiar rinoreea localizată unilateral cu/fara miros fetid).

In cazul unei „raceli” se produce o inflamatie la nivelul mucoasei nazale care va determina simptome de tipul nas infundat si secretii nazale abundente, situatie in care se recomanda umidificarea mucoase nazale cu ser fiziologic sau apa de mare si curatarea ulterioara pentru a ameliora fenomenele locale. In cazul sugarilor si a copiilor mici, recomandarea este de aspirare blanda a secretiilor fie cu o pompita, aspirator nazal sau batista bebelusului, doar daca se impune. Prin aspirare repetata si frecevnta se poate leza mucoasa nazala. In cazul copiilor mai mari, acestia trebuie sa sufle nasul corect (intai o nara apoi cealalta nara) dupa administrarea de ser fiziologic sau apa de mare.

Curatarea nasului poate preveni aparitia otitei seroase, care poate evolua spre otita supurata prin suprainfectarea secretiilor care ajung la nivelul urechii. In cazul copiilor, cavitatea nazala comunica cu urechea printr-un conduct numit trompa lui Eustachio, care are un unghi de deschidere mai larg si mai scurt in cazul copiilor si astfel, in timpul unei raceli, se poate produce o inflamatie si la nivelul orificiului trompei lui Eustachio.
Curatarea nasului se efectueaza cu 15-20 minute inainte de masa, pentru ca exista riscul ca, daca copilul se agita, plange sau verse sau chiar sa aspire continut gastric in caile respiratorii, deasemenea un nas infundat poate altera gustul, mirosul si determina o respiratie dificila care va ingreuna alimentatia (in special al sugarilor).

Tratamentul
Tratamentul trebuie aplicat fiecarui caz in parte, in functie de cauza rinoreei si de varsta copilului, de aceea se recomanda evaluarea clinica de catre un medic pediatru sau medic ORL, in vederea stabilirii unui tratament corect.

dr Alexandra Bour, medic specialist pediatrie


varsaturile-la-copii-clinicaneoped.jpg
04/sept./2020

Definiție : expulzia forțată a conținutului gastric și / sau intestinal prin cavitatea bucală, ceea ce presupune contracția mușchilor abdominali, a diafragmei si a musculaturii peretelui toracic .

Vărsatura poate fi însoțită frecvent, dar nu întodeauna de greață.

Greața este o senzație subiectivă neplacută indusă de stimuli emoționali sau viscerali, caracterizată printr-o necesitate de a vărsa, resimțită de obicei la nivelul faringelui sau în epigastru și care poate duce sau nu la vărsatură. Se asociază de obicei cu: salivație, tahicardie, copilul este văzut că respiră mai repede, palid, transpirații reci, lăcrimare.

Regurgitația este definită ca o mișcare / deplasare neașteptată, bruscă și fară efort a unor cantități mici de conținut gastric sau esofagian în gură sau în faringe .

Fiziologic la sugarii foarte mici, dispare până la 1 an.

În cazul în care sugarul stagnează în greutate trebuie văzut de medic.

În caz de regurgitare :

  • poziționare pe plan înclinat la 30°
  • menținerea sugarului în poziție verticală după masă până ce eructează.

Subliniez că există o diferență între aceste două noțiuni (vărsătură și regurgitație) deși termenii sunt adesea folosiți unul în locul celuilalt. Regurgitația se produce dupa eructație (eliminarea aerului), după ce copilul a fost alimentat. Mulți copii regurgitează laptele de mamă sau formula și pe gură și pe nas. Diferențierea între vărsătură și regurgitație se face cu ajutorul medicului pediatru, criteriul obiectiv după care se face încadrarea într-una sau în cealaltă situație este curba ponderală.

Ce trebuie să urmărim in momentul in care copilul varsă :

  • Debutul vărsăturii – brusc / insidios
  • Caracter- în jet/ lent (precedat de greață)
  • Cantitate
  • Aspect
    • alimentar
    • bilios
    • fecaloid
    • sanguinolent

Cauze care produc vărsături pe etapele de vârstă :

Nou născut:
  • Infecții / inflamații:
    • gastrointestinale: gastroenterita, intoleranța / alergia la proteine alimentare, enterocolita ulcero-necrozanta
    • non gastrointestinale : sepsis, meningită, infecția de tract urinar
  • Reflux gastro esofagian
  • Boli hepato biliare
  • Boli metabolice
  • Boli neurologice
  • Obstrucții ale tractului gastrointestinal
Sugar:
  • Infecții/inflamație:
    • Gastrointestinale: gastroenterita, intoleranța / alergia la proteine alimentare, boala celiacă, apendicita, pancreatita, hepatita
    • Non gastrointestinale: IACRS / Otita medie, sepsis, meningită, infecție de tract urinar
  • Reflux gastro esofagian
  • Boli hepato biliare
  • Boli metabolice
  • Boli neurologice
  • Obstrucții ale tractului gastrointestinal
  • Boli respiratorii/tuse: bronșiolită, pneumonie, corp strain, fibroza chistică, tuse convulsiva.
  • Ingestie de medicamente / toxice
  • Boli renale
Copil/abolescent
  • Infecții / inflamație:
    • gastrointestinale: gastroenterita, gastrita
    • non gastrointestinale: IACRS / otita medie, sepsis, meningita, infecție de tract urinar
  • Reflux gastro esofagian
  • Respiratorii / tuse
  • Obstrucție intestinală
  • Boli hepato biliare
  • Boli metabolice
  • Boli neurologice
  • Toxine / toxice / medicamente
  • Sarcina (Adolescente )

Ce facem în momentul în care apar vărsăturile

  • Poziționarea
  • Pauză alimentară de o oră
  • Hidratare cu lichide în cantități mici si fracționat- apă, lapte (copii alăptați), săruri de rehidratare (vărsături multiple)
  • Reducerea cantității de alimente pe masă cu creșterea numărului de mese
  • Regim alimentar

Complicatii:

  • Deshidratare
  • Scădere ponderală,
  • Malnutriție protein-energetică (în cazul în care vărsăturile sunt prelungite / cronice)
  • Pneumonie de aspirație / wheezing recurent sau cronic, tuse / laringită cronică

Recomandări în vederea adresării la medic :

  • Vărsăturile persistente și incoercibile!
  • Vărsăturile în jet neprecedate de greață!
  • Vărsăturile bilioase la sugari!
  • Vărsăturile în zaț de cafea sau cu striuri de sânge!
  • Vărsăturile cu conținut fecaloid!

Dr.Ramona Oltean, medic specialist pediatrie


576451-PLSH2Q-264-1.jpg
21/aug./2020

Definiție: eliminarea a cel puțin 3 scaune excesiv de moi sau lichide într-o perioadă de 24 de ore și cu durata mai mare de o zi.

Ce trebuie să urmărim în momentul în care au apărut scaune diareice:

  • Numărul scaunelor/ zi
  • Alimentația anterioară debutului (ce a mâncat copilul înainte de a apărea scaunele diareice)
  • Medicația anterioară (antibiotice, preparate de fier)
  • Aspectul scaunelor: negru „ca păcura‟, verzui, cu sânge proaspăt, puroi, mucus

Un alt aspect de care trebuie ținut cont este dacă la scaunele diareice se asociază și alte simptome cum ar fi febra, vărsăturile, durerile abdominale.

Cauzele scaunelor diareice :

  • Cauză virală
  • Cauză infecțioasă
  • Cauză parazitară
  • Cauză extraintestinală: otita medie, pneumonie, infecție de tract urinar, sepsis
  • Patologie abdomino-pelviană: apendicită acută, invaginație intestinală, abcese intra-abdominale, pelviene
  • Alte cauze: reacții alergice (alergii alimentare), efecte adverse medicamentoase/antibiotice

Recomandări în vederea adresării la medic:

  • multiple scaune diareice apoase
  • diaree însoțită de febră și vărsături
  • diaree cu sânge proaspăt/ puroi/ negru „ca păcura”

Complicațiile diareei acute:

  • deshidratarea
  • convulsiile au fost observate mai frecvent la copiii cu diaree cauzată de Shigella și mai rar la cei cu diaree cauzată de Salmonella, Campylobacter ori de etiologie neprecizată
  • encefalopatia acută cu sau fără convulsii a fost comunicată la copiii cu salmoneloză

Ce facem în momentul în care avem scaune diareice:

  • regim alimentar: mucilagiu de orez, orez fiert, pâine prăjită, morcov fiert, carne fiartă, banană mai crudă, brânză de vacă, ceai de mentă.
  • aport lichidian
  • în cazul în care copilul este alimentat la sân nu se întrerupe alimentația la sân.
  • soluții de rehidratare orală
  • medicație antidiareică

Investigații efectuate:

  • coprocultura
  • evidențierea directă a agenților patogeni în specimenele de scaun
  • coprocitograma
  • examenul parazitologic al scaunului se face în cazul în care diareea persistă cu coproculturi negative sau în cazul în care este epidemie de diaree în colectivități de copii după o călătorie/ vacanță – eventual într-o tabără de copii.
  • hemoleucograma
  • hemocultura, Urocultura (Suspiciune de Sepsis, Infecție de tract urinar)
  • probe Hepatice: AST/ ALT pot fi ușor crescute în faza acută a infecției cu Rotavirus, fără semen de leziuni hepatice
  • examene pentru determinarea tipului și a gravității stării de deshidratare.

Dr.Ramona Oltean, medic specialist pediatrie


23/iun./2020

 

despre alergii

Despre alergii se cunosc multe lucruri, sunt frecvent intalnite si afecteaza calitatea vietii atat a copiilor cat si a adultilor. Pe langa semenele si simptomele clinice care necajesc pacientii alergici, medicul alergolog are nevoie si de o confirmare paraclinica pentru a stabili diagnosticul de alergie. Testarea cutanata a alergiilor este cel mai frecvent folosita pentru a confirma o alergie la alaergenii din aer sau la alimente.

Testarea cutanată a alergiilor

Ce este testarea cutanata? Cum se realizeaza? Si cum sa ne pregatim pentru testare, vom afla din randurile de mai jos.

Testarea cutanata a alergiilor, testare prick sau pricktest este cea mai folosita metoda de diagnostic a alergiilor, atat respiratorii, alimentare, dar si medicamentoase. Testarea cutanata prick consta in aplicarea unor picaturi cu alergeni standardizati in locurile marcate anterior, la nivelul antebratului. Aceste picaturi sunt apoi discret intepate cu o lanteta, care are un ac mic si foarte fin. Testarea nu este dureroasa, este usor de realizat, iar reultatul se citeste dupa 15 minute.

Alergenii aplicati pentru testarea cutanata sunt alesi de catre medicul alergolog, in functie de simptomele alergice, perioada in care apar simptomele, dupa o anamneza detaliata. Acestia pot fi din categoria de alergeni respiratori, alergeni alimentari sau medicamente.

Pentru copii, uneori este o provocare testarea cutanata la alergii. De ce? Deoarece, copiii, de multe ori, nu au rabdarea necesara pentru a sta cu manutele astfel incat sa aplici picaturile si apoi sa le intepi. Partea cu intepatul, care repet, nu este dureroasa ci doar un disconfort usor, ii streseaza cel mai tare. Dar, cu rabdare si prin joaca, am reusit intotdeauna sa fac teste cutanate, chiar si la cei mai nastrusnici copii.

Sfatul meu pentru parinti este: sa ii pregatiti pe copilasi si sa le explicati de acasa ce se va intampla la medic. Astfel vor accepta mai usor consultul si testarea cutanata. Spun asta din propria experienta cu copiii mei, dar si din experienta cu ceilalti copii.

Cum ne pregătim de testarea cutanată ?

Inainte de consultul alergologic si de testarea cutanata este bine de stiut cateva lucruri:

  • medicatia antialergica nu permite pozitivarea testarii, de aceea, la indicatia medicului si doar daca se poate, se intrerupe medicatia antialergica cu 4-5 zile inainte de consultul alergologic
  • testarea cutanata a alergiilor se poate realiza daca pielea este curata fara bubite sau alte leziuni
  • prezenta unei alergii, in special la nivelul pielii sau unei alergii severe, nu permite testarea cutanata
  • nu se poate face testare cutanata imediat dupa o alergie severa sau anafilaxie, decat dupa o perioada de 4 saptamani de la episodul alergic

Ce trebuie sa retinem este ca:

  1. testarea cutanata alergologica este cea mai folosita metoda de a diagnostica alergia
  2. testarea cutanata prick este o metoda rapida si nedureroasa,
  3. testarea cutanata prick se poate face atat la adulti cat si la copii
  4. medicatia antalergica trebuie intrerupta inainte de testare, doar dupa o discutie si la indicatia medicului
  5. testarea cutanata prick stabileste alergia la alergenii din aer, alimente sau medicamente

Va doresc multa sanatate si nu uitati, daca aveti o alergie, consultati medicul alergolog, pentru a afla cauza. Este important sa stim de ce trebuie sa ne ferim.


principii-de-crestere.jpg
14/ian./2020

Principii de creştere şi educare: despre încurajare și recompense
(material Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti)

1. Încurajarea este foarte importantă, iar în lipsa ei pot apărea comportamente nedorite. Un copil descurajat, va fi un copil ce va fi catalogat ca fiind „rău”. De foarte multe ori, în nenumărate feluri, adulţii îi privesc pe copii ca fiind inferiori, nepricepuţi sau le arată că ei nu pot, că nu sunt capabili. Şi cu toate acestea ei totuşi încearcă să-şi găsească locul şi să dovedească că pot. Este foarte important ca atunci când un copil nu reuşeşte să facă ceva sau greşeşte cu ceva, adultul să nu pună accentul pe cât de nepriceput sau incapabil este copilul, ci pe faptul că în momentul respectiv el nu a reuşit să facă ceva sau nu i-a ieşit, iar data viitoare va reuşi mult mai bine. Deci, ideea este de a nu pune accentul pe copil, ci pe fapta lui, pe acţiunea lui.

Un aspect de luat în seamă atunci când ne dorim să încurajăm copilul este faptul că orice minimalizare a acţiunilor lui, umilirea sau supraprotecţia reprezintă semne clare de descurajare. Faptul că unui copil îi reuşeşte ceva, acest lucru poate fi o sursă de mândrie pentru el şi părinţi. A-l supraproteja pentru că „este prea mic” sau „este bolnav” sau „lasă că tu nu poţi, face mama” , înseamnă a-l descuraja şi a-l face să-şi piardă încrederea în sine. Iar dacă copilul se subevaluează şi-şi pierde încrederea în propriile capacităţi, el va încerca, totuşi, să-şi găsească un loc prin comportamente inutile şi provocatoare.

Copiii au un curaj nativ, pe care adulţii îl pot menţine sau îl pot elimina prin anxietaţile şi temerile lor. De exemplu, unui copil i se pare interesant să se dea pe un tobogan foarte mare, dar dacă părinţii lui îi vor repeta că e periculos şi-i vor interzice de fiecare dată să încerce, copilul va fi descurajat şi nu va mai încerca. Ideea este ca adultul să acompanieze copilul în încercările lui, să-i fie aproape pentru orice s-ar putea întâmpla, dar nu să-l oprească din a încerca provocări diverse. Copiii au nevoie de spaţiu în care să-şi testeze abilitatea de a se descurca în situaţii periculoase, iar încurajarea părinţilor îi va ajuta să-şi cunoască adevăratele limite şi abilităţi.

2. Evitarea pedepsei şi a recompensei

A evita pedeapsa, dar şi recompensa, poate fi destul de confuzant pentru părinţi. Şi asta pentru că, în general, de când se ştiu, adulţii au avut în permanenţă contact cu aceste metode de educare. Pedeapsa şi recompensa au o mare legătura cu autoritatea. Autoritatea este cea care decide când, cum şi pentru ce un copil primeşte o pedeapsă sau o recompensă, în funcţie de merit. Iar a fi autoritari faţă de copii, înseamnă a ne simţi şi poziţiona ca superiori în faţa copiilor. Ceea ce este o eroare, pentru că un sistem educaţional adecvat va promova întotdeauna egalitatea între părinţi şi copil şi nu diferenţa de putere.

Încercarea adulţilor de a-şi impune dorinţele asupra copilului este inutilă. Pedepsele nu aduc supunere de lungă durată, iar recompensele nu aduc cooperare permanentă. Folosirea pedepsei doar îl ajută pe copil să-şi dezvolte o putere de rezistenţă şi de frustrare. Pedeapsa sau ameninţarea de genul „daca nu mă asculţi, vei păţi aia”, trebuie să fie înlocuită cu respect reciproc şi cooperare. Copiii au nevoie de ghidarea părinţilor, ei trebuie să fie lideri şi copiii vor accepta acest rol doar dacă sunt trataţi ca fiinţe egale, cu drepturi egale. Părinţii pot învăţa să folosească metode eficiente pentru a stimula copilul să se conformeze cerinţelor. Se poate crea o atmosferă de respect reciproc de sine şi consideraţie, copilul poate învăţa cum să trăiască confortabil şi fericit cu ceilalţi. Pentru a face asta, nu este necesar ca adulţii să-şi exercite puterea asupra copilului, pentru că puterea incită la revoltă.

De cele mai multe ori, atunci când părinţii încearcă să-şi exercite puterea asupra copilului, înseamnă că ei, ca adulţi, devin frustraţi de faptul că nu-l pot controla pe cel mic. Astfel, o reacţie agresivă din partea părintelui va fi doar o descărcare a tensiunii acestuia şi va avea mai puţin un rol educativ asupra copilului.

Sistemul de a oferi răsplată copilului pentru comportamentul său bun este la fel de dăunător ca şi cel al pedepsei. Şi asta pentru că numai în situaţii de inegalitate, de relaţie superior-inferior, cel mai puternic oferă o recompensă celui supus pentru că a făcut ceva bun sau i-a îndeplinit ordinele. Într-un sistem de respect reciproc şi egalitate, lucrurile se fac pentru a crea armonie între cei doi sau pentru a-i face plăcere pur și simplu şi nu pentru a primi ceva în schimb sau a evita o sancţiune. Mai mult decât atât, în acest sistem al recompensei, copiii vor creşte cu ideea că în schimbul a ceea ce li se cere să facă, ei trebuie să primească ceva. Astfel, vor continua să se aştepte la beneficii de fiecare dată când se aleg cu ceva, iar când beneficiile nu vor fi pe măsura dorinţei lor ei vor înceta să se mai implice.

Copiii nu au nevoie de „mită” pentru a fi buni şi cooperanţi. Comportamentul bun din partea copilului se naşte din dorinţa lui de a aparţine, de a contribui şi de a coopera.

3. Folosirea consecinţelor naturale şi logice
4. Fii ferm fără a domina
5. Respectă copilul
6. Introdu respectul pentru ordine
7. Introdu respectul pentru drepturile altora
8. Elimină critica şi minimalizează greşelile
9. Menţine rutina
10. Cooperează
11. Evită acordarea atenţiei necuvenite
12. Nu intra în luptă de putere
13. Retrage-te din conflict
14. Acţionează
15. Ai curajul de a spune NU
16. Nu vâna muşte
17. Evită primul impuls
18. Abţine-te în a supraproteja
19. Stimulează independenţa
20. Nu te certa
21. Nu te lăsa impresionat de frici
22. Vezi-ţi de treaba ta
23. Să nu-ţi fie milă
24. Fă cereri rezonabile şi rare
25. Fă ce spui, fii consecvent
26. Pune totul în aceeaşi barcă
27. Ascultă !
28. Ai grijă la tonul vocii tale
29. Ia-o uşor
30. Redu obiceiurile proaste
31. Distraţi-vă împreună
32. Vorbeşte cu el, nu lui
33. Fă consiliu de familie

Laura Jacan
psihoterapeut


Copyright © Toate drepturile rezervate | Implementat de Soft Build

ro_RORomanian
ro_RORomanian