principii-de-crestere.jpg
14/ian./2020

Principii de creştere şi educare: despre încurajare și recompense
(material Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti)

1. Încurajarea este foarte importantă, iar în lipsa ei pot apărea comportamente nedorite. Un copil descurajat, va fi un copil ce va fi catalogat ca fiind „rău”. De foarte multe ori, în nenumărate feluri, adulţii îi privesc pe copii ca fiind inferiori, nepricepuţi sau le arată că ei nu pot, că nu sunt capabili. Şi cu toate acestea ei totuşi încearcă să-şi găsească locul şi să dovedească că pot. Este foarte important ca atunci când un copil nu reuşeşte să facă ceva sau greşeşte cu ceva, adultul să nu pună accentul pe cât de nepriceput sau incapabil este copilul, ci pe faptul că în momentul respectiv el nu a reuşit să facă ceva sau nu i-a ieşit, iar data viitoare va reuşi mult mai bine. Deci, ideea este de a nu pune accentul pe copil, ci pe fapta lui, pe acţiunea lui.

Un aspect de luat în seamă atunci când ne dorim să încurajăm copilul este faptul că orice minimalizare a acţiunilor lui, umilirea sau supraprotecţia reprezintă semne clare de descurajare. Faptul că unui copil îi reuşeşte ceva, acest lucru poate fi o sursă de mândrie pentru el şi părinţi. A-l supraproteja pentru că „este prea mic” sau „este bolnav” sau „lasă că tu nu poţi, face mama” , înseamnă a-l descuraja şi a-l face să-şi piardă încrederea în sine. Iar dacă copilul se subevaluează şi-şi pierde încrederea în propriile capacităţi, el va încerca, totuşi, să-şi găsească un loc prin comportamente inutile şi provocatoare.

Copiii au un curaj nativ, pe care adulţii îl pot menţine sau îl pot elimina prin anxietaţile şi temerile lor. De exemplu, unui copil i se pare interesant să se dea pe un tobogan foarte mare, dar dacă părinţii lui îi vor repeta că e periculos şi-i vor interzice de fiecare dată să încerce, copilul va fi descurajat şi nu va mai încerca. Ideea este ca adultul să acompanieze copilul în încercările lui, să-i fie aproape pentru orice s-ar putea întâmpla, dar nu să-l oprească din a încerca provocări diverse. Copiii au nevoie de spaţiu în care să-şi testeze abilitatea de a se descurca în situaţii periculoase, iar încurajarea părinţilor îi va ajuta să-şi cunoască adevăratele limite şi abilităţi.

2. Evitarea pedepsei şi a recompensei

A evita pedeapsa, dar şi recompensa, poate fi destul de confuzant pentru părinţi. Şi asta pentru că, în general, de când se ştiu, adulţii au avut în permanenţă contact cu aceste metode de educare. Pedeapsa şi recompensa au o mare legătura cu autoritatea. Autoritatea este cea care decide când, cum şi pentru ce un copil primeşte o pedeapsă sau o recompensă, în funcţie de merit. Iar a fi autoritari faţă de copii, înseamnă a ne simţi şi poziţiona ca superiori în faţa copiilor. Ceea ce este o eroare, pentru că un sistem educaţional adecvat va promova întotdeauna egalitatea între părinţi şi copil şi nu diferenţa de putere.

Încercarea adulţilor de a-şi impune dorinţele asupra copilului este inutilă. Pedepsele nu aduc supunere de lungă durată, iar recompensele nu aduc cooperare permanentă. Folosirea pedepsei doar îl ajută pe copil să-şi dezvolte o putere de rezistenţă şi de frustrare. Pedeapsa sau ameninţarea de genul „daca nu mă asculţi, vei păţi aia”, trebuie să fie înlocuită cu respect reciproc şi cooperare. Copiii au nevoie de ghidarea părinţilor, ei trebuie să fie lideri şi copiii vor accepta acest rol doar dacă sunt trataţi ca fiinţe egale, cu drepturi egale. Părinţii pot învăţa să folosească metode eficiente pentru a stimula copilul să se conformeze cerinţelor. Se poate crea o atmosferă de respect reciproc de sine şi consideraţie, copilul poate învăţa cum să trăiască confortabil şi fericit cu ceilalţi. Pentru a face asta, nu este necesar ca adulţii să-şi exercite puterea asupra copilului, pentru că puterea incită la revoltă.

De cele mai multe ori, atunci când părinţii încearcă să-şi exercite puterea asupra copilului, înseamnă că ei, ca adulţi, devin frustraţi de faptul că nu-l pot controla pe cel mic. Astfel, o reacţie agresivă din partea părintelui va fi doar o descărcare a tensiunii acestuia şi va avea mai puţin un rol educativ asupra copilului.

Sistemul de a oferi răsplată copilului pentru comportamentul său bun este la fel de dăunător ca şi cel al pedepsei. Şi asta pentru că numai în situaţii de inegalitate, de relaţie superior-inferior, cel mai puternic oferă o recompensă celui supus pentru că a făcut ceva bun sau i-a îndeplinit ordinele. Într-un sistem de respect reciproc şi egalitate, lucrurile se fac pentru a crea armonie între cei doi sau pentru a-i face plăcere pur și simplu şi nu pentru a primi ceva în schimb sau a evita o sancţiune. Mai mult decât atât, în acest sistem al recompensei, copiii vor creşte cu ideea că în schimbul a ceea ce li se cere să facă, ei trebuie să primească ceva. Astfel, vor continua să se aştepte la beneficii de fiecare dată când se aleg cu ceva, iar când beneficiile nu vor fi pe măsura dorinţei lor ei vor înceta să se mai implice.

Copiii nu au nevoie de „mită” pentru a fi buni şi cooperanţi. Comportamentul bun din partea copilului se naşte din dorinţa lui de a aparţine, de a contribui şi de a coopera.

3. Folosirea consecinţelor naturale şi logice
4. Fii ferm fără a domina
5. Respectă copilul
6. Introdu respectul pentru ordine
7. Introdu respectul pentru drepturile altora
8. Elimină critica şi minimalizează greşelile
9. Menţine rutina
10. Cooperează
11. Evită acordarea atenţiei necuvenite
12. Nu intra în luptă de putere
13. Retrage-te din conflict
14. Acţionează
15. Ai curajul de a spune NU
16. Nu vâna muşte
17. Evită primul impuls
18. Abţine-te în a supraproteja
19. Stimulează independenţa
20. Nu te certa
21. Nu te lăsa impresionat de frici
22. Vezi-ţi de treaba ta
23. Să nu-ţi fie milă
24. Fă cereri rezonabile şi rare
25. Fă ce spui, fii consecvent
26. Pune totul în aceeaşi barcă
27. Ascultă !
28. Ai grijă la tonul vocii tale
29. Ia-o uşor
30. Redu obiceiurile proaste
31. Distraţi-vă împreună
32. Vorbeşte cu el, nu lui
33. Fă consiliu de familie

Laura Jacan
psihoterapeut


19301.jpg
27/nov./2019

Zilele de dinaintea Sărbătorilor de iarnă sunt încărcate atât emoțional, cât și culinar. Copiii sunt zilnic stimulați vizual de dulciuri frumos împachetate, care atrag privirile acestora și care îi ”agață” zilnic. În general, din punct de vedere psihologic, părinții sunt mult mai dispuși în această perioadă să fie mai permisivi față de copii, să le cumpere mai multe dulciuri și să nu respecte regulile stabilite cu privire la consumul acestora de-a lungul unei zile. În grădinițe și școli se cumpără pachete pentru copii, care conțin, din păcate gustări dulci, achiziționate din comerț, cu un conținut mare de zahăr și aditivi alimentari.

În urmă cu un an, Asociația Pentru Protecția Consumatorului a studiat dulciurile care se găsesc pe piață, pentru a identifica subsanțele ce pot fi nocive pentru copii. Din păcate, au fost identificați 25 de aditivi alimentari, care, desigur, nu sunt singurii care s-ar putea găsi în alimentele destinate copiilor.

Pentru aputea evita cât mai multe dintre subsanțele nocive care se găsesc în alimentele din comerț, veți regăsi mai jos o listă a aditivilor identificați de APC și pe care să încercați să-i evitați. În aceste produse zahărul este excesiv, unele nu conțin unt de cacao iar altele nici măcar cacao.

În cele 33 de produse analizate s-au identificat 25 aditivi alimentari, după cum urmează: E100, E120, E131, E132, E150d, E160a, E160c, E163, E171, E330, E322, E325, E414, E442, E500ii, E503ii, E470b, E472c, E475, E476, E492, E901, E903, E904 și E1422.

E100 – curcumina este un colorant galben portocaliu. Are o rată de absorbție scăzută, iar unele studii au arătat că poate provoca stare de greață și diaree. Recent, s-a constatat că poate afecta metabolizarea fierului în organism, putând cauza deficiențe de fier la anumite persoane.

E120 – carminul este un colorant roșu strălucitor produs din insecte, coşenile, specie de gândac din America de Sud, uscate şi  zdrobite. Carminul nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Poate produce astm, alergii şi rinite.

E131 – albastru patent V este un colorant albastru violet care poate provoca reacții alergice, dermatită, tulburări de respirație și este potențial cancerigen. A fost interzis în Australia, SUA și Norvegia.

E132 – carmin indigo este un colorant sintetic pe bază de iod, care poate provoca tulburări la nivelul glandei tiroide. Fiind foarte solubil în apă poate funcţiona şi ca eliberator de histamină, intensificând simptomele caracteristice astmului.

E150d – caramel sulfit de amoniu. Poate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.

E160a – betacaroten, conform unui studiu realizat de Societatea Americană de Oncologie, cel obținut prin sinteză chimică poate provoca cancer de plămâni, fiind responsabil și de creșterea nivelului de toxicitate al vitaminei A.

E163 – antocianina, colorant roșu, albastru sau violet care se obține prin extracție cu apă acidulată, etanol, din diferite specii de fructe, legume sau alte plante alimentare.

E171 – dioxid de titan, colorant artificial. Din studiile efectuate pe animale, s-a observat faptul că E171 ar provoca diferite leziuni la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivelul ficatului. De asemenea, s-au observat modificări și la nivelul splinei și rinichilor, dar și a sistemului imunitar. Dioxidul de titan sau E171 a fost clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. În Germania, acest aditiv alimentar a fost interzis.

E322 – lecitine din soia/floarea soarelui, emulgatori. În general, este sigur. Totuși, unele studii arată că poate fi descompus de bacteriile din tractul digestiv într-un compus care poate contribui în timp la apariția aterosclerozei și a infarctului. Lecitina de soia se obține din reziduurile lichide rămase după ce uleiul de soia crud trece printr-un proces de degomare (eliminarea rășinilor și gumelor). Este un deșeu care conține solvenți și pesticide și poate avea o consistență fie gumoasă, fie solidă, ca de plastic. Lecitina se folosește ca emulsificator pentru a preveni separarea apei de grăsimi, dar ajută și la conservarea alimentelor mărindu-le termenul de valabilitate pe raft.

E325 – lactatul de sodiu se utilizează în industria alimentară ca regulator de aciditate, agent de îngroșare, umectant, conservant. Nu trebuie consumat de copiii mici pentru că aceștia nu au sistemul enzimatic dezvoltat suficient și astfel nu îl pot metaboliza.

E330 – acid citric – este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor și nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree.

E414 – gumă de acacia (arabică), emulgator. Poate provoca alergii și se comportă ca o substanță de balast. Nu se recomandă consumul frecvent.

E442 – fosfatide de aluminiu, folosit caemulgator şi stabilizator, obţinut din amoniac şi acizi graşi fosforilaţi. Fosfatidele de amoniu  permit amestecarea grăsimilor cu apa şi împiedică separarea acestora. Face parte din categoria e-urilor suspecte.

E475 – esteri poliglicerici ai acizilor grași,utilizati casabilizatori sau emulsificatori, fac parte din categoria e-urilor suspecte, care pot provoca alergii, dereglari hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.

E476 – poliricinoleat de poliglicerină, emulgator. Nu sunt cunoscute efecte adverse.

E492 – sorbitan tristearat este un aditiv folosit ca emulgator și stabilizator, poate provoca alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.

E500i – carbonat acid de sodiu. Acest aditiv este folosit ca regulator de aciditate, antiaglomerant, agent de creștere şi poate cauza: creșterea nivelului de sodiu din organism, creșterea tensiunii arteriale şi probleme la nivel digestiv.

E901 – ceara de albine este un aditiv folosit pentru a da strălucire unor produse alimentare și care poate da reacții alergice.

E903 – ceară de carnauba este un aditiv folosit pentru a da strălucire produselor și care poate produce iritații la nivelul pielii.

E904 – shellac este un aditiv folosit pentru a da strălucire unor produse alimentare și care poate produce iritații la nivelul pielii.

E1420 – amidon modificat acetilat este un aditiv de natură sintetică, folosit ca agent de îngroșare, care poate provoca alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.

În locul clasicelor dulciuri pentru Crăciun, avem şi variante sănătoase: ciocolată neagră cu 80% cacao, turtă dulce fără zahăr adăugat şi fructe uscate. Toate aceste produse se găsesc în unele supermarketuri şi în magazinele naturiste.

Nutriționiștii recomandă dulciurile făcute în casă:aveţi nevoie de nuci, migdale sau caju, care trebuie mărunţite şi amestecate cu stafide, scorţişoară şi suc de portocale. Apoi puteţi formă biluţe pe care le lăsăţi la frigider aproximativ o oră. Copiii vor fi încântaţi atât de aspect, cât şi de gust.

Astfel, echilibrul este cheia unor sărbători sănătoase şi liniştite pentru toată familia. Este important să nu uităm de adevăratul spirit al Crăciunului şi să nu transformăm această perioadă într-un motiv de excese de tot felul.


laringita-acuta.jpg
19/nov./2019

Este o inflamație acută a mucoasei și submucoasei laringelui, de cauză virală sau bacteriană, care se asociază în formele severe cu detreasă sau insuficiență respiratorie.

Laringele, denumit și caseta vocală, cuprinde corzile vocale. Acestea sunt vitale pentru procesele de respirație, înghițire și vorbire. Corzile vocale sunt două mici falduri ale membranei mucoase care acoperă cartilajul și mușchiul care vibrează pentru a produce sunet.

Infecția virală produce inflamație la nivelul corzilor vocale, care va determina îngroșarea acestora.

Ingroșarea corzilor vocale provoacă denaturarea sunetelor produse de aerul care trece peste ele, drept urmare vocea va deveni răgușită (disfonia), iar în unele cazuri de laringită va deveni aproape nedetectabilă (afonia).

Forme de laringita:

  • laringita acută simplă, de cauză virală (tuse lătrătoare, disfonie, fără tiraj sau dispnee);
  • laringita striduloasă – spasmodică, de cauză virală (debut inițial ca o infecție de căi respiratorii superioare, evoluție în afebrilitate, debutul detresei respiatorii este brusc, nocturn, cu stridor și tiraj superior, iar evoluția detresei este rapid remisivă, sunt posibile recidive);
  • laringita edematoasă subglotică/crup, de cauză virală (cu stare generala relativ bună, tuse lătrătoare, disfonie, stridor insipirator, evoluția durează între 4 si 7 zile, detresa se amplifică și regresează progresiv, în decurs de zile);
  • epiglotita, cauză bacteriană – H. influenzae B (debut acut cu febră, odinofagie, detresă respiratorie, stare toxică, poziție de confort respirator, voce slabă și estompată, stridor moderat/absent, cavitate bucală deschisă, limba proiectată anterior, și aloree).

La copil, epiglotita reprezintă cea mai frecventă cauză infecțioasă de obstrucție a căilor aeriene superioare.

Factori de risc

  • Existența anterioară a unei infecții de căi respiratorii superioare, bronșite sau sinuzite;
  • Expunerea la substanțe iritante, cum ar fi fumul de țigară sau substanțele chimice;
  • Vorbitul prea mult, prea tare, cântatul sau țipătul

Varsta de maxima frecventa este intre 6 luni si 3 ani. Circa 80% din cazuri apar sub 5 ani iar frecventa lor este mai mare in anotimpul rece.

Manifestări clinice

  • Disfonie (răgușeală) care poate evolua până la afonie (pierderea totală a vocii)
  • Tuse laringiană/lătratoare
  • Febra, disfagie

Solicitați asistență medicală imediată dacă copilul prezintă dificultăți de respiratie, respirație zgomotoasă, somnolență alternată cu perioade de agitație, febră peste 39.4⁰ Celsius sau deglutiție imposibilă și deshidratare.

Aceste simptome pot indica o epiglotită. Aceasta este inflamația țesutului care înconjoară traheea, iar afecțiunea poate pune viața în pericol în anumite cazuri.

Complicații

Suprainfectarea bacteriană a unei laringite de cauza virală sau diseminarea infecției în alte zone ale tractului respirator.

Prevenirea iritației și inflamației mucoasei laringiene prin:

  • Evitarea expunerii la fumul de tigară
  • Consumul crescut de lichide
  • Alimentație corespunzătoare vârstei, bogată în alimente cu conținut crescut de vitamin A, E si C
  • Spălarea frecventă a mâinilor, astfel prevenind infecțiile respiratorii
  • Evitarea zonelor aglomerate
  • Evitarea contacului cu persoanele bolnave
  • Aerisirea frecventa a incaperilor
  • Alaptarea exclusiva pana la varsta de 6 luni

Tratamentul este in funcție de severitatea bolii, majoritatea copiilor putând fi îngrijiți la domiciliu, dar există și forme severe de boală, care necesită internare in spital.

Pentru stabilirea unei conduite terapeutice corecte se recomandă consult medical.

Măsuri generale de tratament ale laringitei acute sunt:

  • atmosfera umedă;
  • hidratare prin aport suplimentar de lichide;
  • linistirea anturajului (anxietatea copilului genereaza atmosfera de panica in familie);
  • in cazul laringitei acute striduloase se evită contactul cu aerul rece (deschiderea geamului in sezonul rece
  • poate amplifica spasmul laringian);
  • in laringita acuta simpla NU sunt necesare antibioticoterapia sau corticoterapia.

copiii-si-tv.jpg
28/oct./2019

În ultimii ani, copiii au ajuns să petreacă tot mai mult timp în fața televizorului, calculatorului, tabletei. Este adevărat faptul că nu ne putem opune tehnologiei și că această generație de copii va avea nevoie tot mai multă de acest acces, pentru că suntem și ne îndreptăm tot mai mult spre automatizare și rapiditatea proceselor.

Cu toate acestea, expunerea constantă și repetată a copilului la imaginile derulate pe un ecran, fie el TV, telefon, tabletă, produce modificări la nivelul creierului uman. În cazul copiilor, acest impact este mult mai mare, ținând cont de faptul că ei au, încă, creierul în formare. Lobul frontal, care ne ajută să înţelegem sensul vieţii noastre, îşi încheie perioada de maturizare de-abia la vârsta de 25 de ani. Legăturile neurologice sunt puternic impactate de imagini derulate cu rapiditate, astfel că pot exista modificări reale ale creierului, deci, implicit ale comportamentului sau modului de manifestare al emoțiilor.

Studii în domeniu au demonstrat faptul că există anumite efecte pe care ecranul îl are asupra creierului. Iată câteva dintre efectele descrise:

  1. După câteva minute de privit la TV, tabletă, telefon, creierul ajunge într-o stare asemănătoare cu starea hipnotică: ecranul transpune foarte ușor copilul într-o lume imaginară, care relaxează și care poate induce o stare care seamănă cu somnolența (de aceea ajung unii copii, chiar și adulți, să adoarmă mai ușor uitându-se la TV). Efectul hipnotic este în mare parte provocat de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (acea “pâlpâială” a ecranului), care comută undele cerebrale într-o stare alfa, o stare mentală pe care în mod normal o asociem cu meditaţia sau cu relaxarea profundă. La majoritatea oamenilor, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute.
    Ceea ce este foarte periculos este faptul că în acea stare de relaxare, accesul informației spre inconștient este mult ușurat, astfel că pot exista imagini vizuale, auditive pe care copilul să le interiorizeze fără să vrea și care să-i schimbe atitudinea, convingerile, starea dispozițională.
  2. Din păcate, TV-ul poate crea dependență, atât fizică, cât și psihologică. Privitul la TV determină organismul să elibereze substanţe chimice care îi fac pe copii să se simtă bine. Acestea sunt endorfinele, un sedativ natural cu proprietăţi asemănătoare heroinei. Un copil care știe că urmează să fie la TV emisiunea cu desenele preferate și nu este lăsat să facă asta, este foarte posibil să manifeste comportamente asemănătoare sevrajului, așa cum o persoană face asta când e dependent de droguri/alcool. Copiii pot deveni furioși, nerăbdători și ar face orice să fie lăsați. Dacă stimularea aceasta a creierului devine constantă, pe măsură ce trece timpul, va fi nevoie de o cantitate tot mai mare de endorfine. Astfel, apare dependența.
  3. În momentul în care copilul privește un ecran, partea stângă a creierului, care este responsabilă de procesele cognitive, logice, intră, cumva, pe pauză, iar controlul este preluat de emisfera dreaptă, predominantă pentru exprimarea emoțiilor. Privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile, numai că partea dreaptă a creierului are tendinţa de a nu analiza în mod logic informaţiile asimilate, astfel că se vor accentua reacțiile emoționale ale copilului. În plus, aceste regiuni ale creierului nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate, de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real.
  4. În ultimii ani se vorbește foarte mult despre deficitul de atenție la copii. Una din cauzele acestui deficit este televizorul. De ce ? E foarte simplu. Viteza cu care se derulează imaginile în cadrul desenelor animate de orice fel, este foarte mare. Creierul copilului învață că acțiunile, soluțiile, reacțiile trebuie să se desfășoare cu viteza respectivă și că nu e nevoie să aștepți foarte mult până să se întâmple lucruri. Astfel, transpunând această viteză în realitatea copilului, ea nu este posbilă, pentru că în viața reală nu se poate întâmpla totul ACUM și INSTANT. Copiii dein agitați, nerăbdători, nu reușesc să-și amâne plăcerile, vor ca totul să se petreacă rapid.
  5. Creierul este un organ ce este activ chiar și în timpul somnului. Sănătatea lui este determinată atât de momentele de odihnă, dar și de momentele în care este folosit în mod activ și constructiv. Ideea este că atunci când copilul se uită la televizor, creierul nu este folosit deloc într-un mod constructiv. El procesează doar stimulii vizuali și auditivi. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie să existe un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor.

Ținând cont de aceste aspecte, ar fi bine să ne gândim cam cât timp să permitem copiilor să petreacă în fața televizorului sau a tabletei, astfel încât efectele nocive ale acestora să fie diminuate. Înlocuiți desenele animate cu jocuri interactive sau individuale, în așa fel încât creierul copilului să fie stimulat într-un mod pozitiv, iar conectarea emoțională umană să fie primordială.

Laura Jacan
psihoterapeut


Untitled-2.png
22/oct./2019

Ce este?
Bronsiolita acuta este o afectiune frecventa a tractului respirator inferior care afecteaza bronsiolele (caile respiratorii mici ce asigura transportul aerului la plamani). Boala este caracteristica sugarului si copilului mic, cu varsta sub 2 ani, sexul masculine fiind mai frecvent afectat.

De ce apare? Cum se transmite?
Bronşiolita este cauzată, de regulă, de o infecţie virală. Virusul sincitial respirator (VSR) este responsabil de peste 60% din cazuri, cele mai multe întâlnite iarna şi la începutul primăverii. Au fost identificați şi alți agenti patogeni care cauzează boala: virusuri (adenovirusuri, virusuri gripale şi paragripale), Mycoplasma pneumoniae etc
Au fost identificați o serie de factori de risc pentru bronşiolită ca: prematuritatea, bolicronice cardio-pulmonare, deficite immune congenital sau dobândite, malnutriția, absența alimentaţiei naturale, expunerea la fumul de țigară, condiţii socio-economiceprecare, frecventarea colectivității-creșa.
Transmiterea se realizează pe cale aeriană și prin contactul cu obiectele contaminate cu secreții infectante. VSR este foarte contagios. Perioada de incubaţie (cuprinsă între momentul infectării şi apariţia simptomelor) variază de la câteva zile la o săptămână.

Cum se produce?
Infecția virală declanșează un proces inflamator la nivelul bronșiolelor. Acesta determinăîngroșarea peretului (implicit îngustarea lumenului) și o producție crescuta de mucus. Apare o obstructie de tip inflamator ce ingreuneaza respiratia pana la aparitia insuficientei respiratorii acute. În urma acestui proces, schimbul de gaze la nivel pulmonar este alterat, scăzând, astfel, cantitatea de oxigen din sânge.

Cum se manifestă?
Debutul este similar cu o răceală obișnuită (nas înfundat, secreții nazale apoase, tuse ușoară, scăderea apetitului, eventual febră). Aceste simptome durează 2-3 zile şi sunt urmate de agravarea tusei care devine spastic şi apariţia respiraţiei şuierătoare (wheezing).

In formele mai severe se asociază:
• respirație rapidă și superficială (peste 50 de respiratii/ minut)
• respirație dificilă (dispnee)
• prin folosirea mușchilor pentru usurarea respiratiei apare tirajul intercostal, subcostal, balanstoraco-abdominal
• bătăi ale aripioarelor nazale
• puls accelerat;
• iritabilitate, dificultatea de a dormi, semne de oboseala sau letargie.
• mairar, sugarii, mai ales cei prematuri, pot avea episoade de oprire pentru scurt timp a respiratiei (apnee) inainte de a avea alte simptome.

Duratabolii: Cazurile de bronșiolita durează de obicei circa 12 zile, dar copiii care fac formele grave ale bolii pot tuși săptămâni la rând. Perioada critică o constituie primele 2-3 zile după ce copilul începe să tușească și să aibă dificultăți de respirație, apoi cedează treptat.
Evolutie: Din fericire, majoritatea cazurilor de bronşiolită sunt uşoare şi pot fi tratate la domiciliu. Antibioticele nu sunt necesare, deoarece bronşiolita este cauzată de o infecţie virală, iar antibioticele sunt eficiente numai în cazul infecţiilor bacteriene.
În cazurile grave, simptomele se pot înrăutăţi rapid. Apare cianozaperiorală si a extremităților (albăstrirea tegumentelor din jurul gurii si a unghiilor). Este posibilă deshidratarea copilului din cauza efortului respirator, a febrei şi a refuzului alimentar. Cei care suferă de o formă moderată sau severă a bolii pot avea nevoie de spitalizare, supraveghere atentă şi administrare de fluide şi oxigen. Rareori, încazurile foarte grave, unii bebeluşi pot fi conectaţi la aparate de susţinere a respiraţiei, pentru a-i ajuta să respire până când încep să se simtă mai bine.

Complicații posibile:
• suprainfectarea bacteriană, care determină pneumonie, bronhopneumonie, otită
• insuficiență respiratorie
• sindromul de deshidratare acuta
• acidoză metabolică
• convulsiile febrile
• s-a constatat ca acei copiii care au avut bronșiolită au un riscmai mare de a face astm ulterior înviață. Se fac cercetări pentru a clarifica relatia dintre bronsiolita si aparitia ulterioara a astmului.

Pentru a preveni apariția bolii se recomanda luarea următoarelor măsuri:spălarea frecventă a mâinilor, evitarea zonelor aglomerate, evitarea contactului cu personae bolnave, izolarea copiilor care sunt răciţi sau tuşesc, evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara, aerisirea frecventă a camerei, creşterea rezistenţei generale a organismului, alimentaţie corespunzatoare varstei, alaptare exclusiva pana la 6 luni.

Cum se tratează bronşiolita acută?
1. Formele ușoare se pot trata la domiciliu
2. Formele moderate și severe se internează în spital

Decizia în privința tratamentului o va lua medical în urma consultului !

1. Ce putem face la domiciliu?
Copilul trebuie sa fie bine hidratat cu apa plată, ceai, lapte, supă, suc de fructe, compot. Intrucât bebeluşii cu bronşiolită nu au întotdeauna chef să bea ar trebui să-I dati copilului lichide în cantităţi mici şi mai frecvente decât de obicei.
Temperatura din camera sa fie in jurde 20 grade Celsius. Aerul din locuinţă, mai ales în timpul iernii, poate usca tractul respirator şi poate face ca mucusulsă fie mai lipicios. Se poate plasa un vas cu apa pe calorifer sau se poate folosi un umidificator în camera copilului, pentru a-l ajuta să elimine mucusul din căile respiratorii şi a le descongestiona. Aparatul va trebui curaţat zilnic cu soluţie specială, pentru a evita formarea mucegaiului.
Pentru a usura respiratia se recomanda pozitia sezand sau plasarea copilului pe un plan inclinat la 30-40 grade prin punerea unei perne in plus sau ridicarea capului patului.
Secretiile nazale trebuie aspirate de cate ori este nevoie si mai ales înainte de masă şi de culcare.. Se va face dezobstructia nazala prin administrarea picaturilor nazale. În caz de febră se vor administra antitermice.

2. Când e cazul de a interna copilul în spital?
Situațiile care cresc riscul unei bronșiolite severe includ: prematuritatea, vârsta mică (< 3 luni), existența unor boli asociate (malformații cardiac congenitale, boli cronice cardio-pulmonare, deficite imune). Alte criterii de internare: existența semnelor de insuficiență respiratorie (polipnee, tiraj important, scăderea saturației O2, cianoza, crize de apnee), starea generala alterată, febra mare, somnolență marcată, dificultăți de alimentație, imposibilitatea hidratarii orale, status socio-economic precar etc


Copyright © Toate drepturile rezervate | Implementat de Soft Build